Zeci de răniți după ce un tren a deraiat în New York

Zeci de răniți după ce un tren a deraiat în New York
Publicat: 09/10/2016, 10:32
Actualizat: 11/10/2016, 11:55
Nu se cunosc încă circumstanțele exacte ale producerii incidentului care s-a petrecut în jurul orei locale 21:00, atunci când un tren de pasageri a lovit un altul industrial, la circa 32 de kilometri est de Manhattan, arată autoritățile.
29 de persoane au fost rănite și au primit îngrijiri la spital pentru leziuni care nu le pun viața în pericol, precum fracturi și contuzii, iar alte zeci au fost examinate și tratate la fața locului pentru zgârieturi. Potrivit guvernatorului statului New York, Andrew Cuomo, trenul cu 12 vagoane și cu 600 de pasageri la bord, se îndrepta spre est pe linia feroviară principală, când primele trei vagoane au deraiat la circa 800 metri est de gara New Hyde Park Station.
Această linie este una din cele mai aglomerate pentru cei care fac naveta spre New York, iar deraierea a provocat și suspendarea traficului în ambele sensuri.
Accidentul de sâmbătă din Long Island vine la doar nouă zile după ce un tren de pasageri a intrat într-un terminal din Hoboken, New Jersey, în vestul metropolei New York. O persoană a murit și peste 100 au fost rănite în accidentul din Hoboken, iar ancheta nu a fost încă finalizată.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Se deschid treptat secțiile în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Cătălin Moroșanu se plânge de bullying. „Ți-ai luat bătaie, treaba ta”
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Babasha o ameninţă pe tânăra care a distribuit în mediul online imagini cu el in...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații